Fortul Păpușii

Când vine vorba de pisici sunt două lucruri pe care le știe toată lumea: că zgârie rău dacă sunt blânde și că le plac cutiile.

Oamenii de știință care le-au studiat au teorii cum că dragostea lor de cutii se datorează unor instincte primare de a se apăra. Între pereți s-ar simți protejate de atacurile prădătorilor și ar putea păzi cu vigilență căile de acces.

Oamenii normali le pun cutii la dispoziție și se bucură de priveliștea mereu simpatică. Rare sunt lucrurile pe care le poți găsi într-o cutie și care să fie mai uimitoare decât o pisică. De altfel, sunt convins că fiecare om normal care deschide un colet speră în secret să găsească o mâță acolo, și nu chestii plictisitoare cum ar fi telefoane sau televizoare.

Când vine vorba de Pușa nu e însă nici un mister. E cea mai mare dintre pisici, un tănculeț împănat și o văcuță pe care veterinarii o confundă mereu cu un motan. Este în același timp și cea mai chinuită și mai bleagă, victima majorității atacurilor pisicești din casă (în mod ironic, cealaltă victimă e Dracul, tartorul care o terorizează adesea pe Păpușă).

Dacă celelalte pisici tind să migreze pe perna mea, Pușa încearcă adesea să se bage sub ea. Trage cu gheara, scormonește, sapă și se afundă în încercare de a se refugia într-o fortăreață pufoasă.

Dacă aș fi un om rău aș putea să o ignor sau să mă amuz pe seama ei. Dacă aș fi om de știință aș putea să o studiez. Dar cum sunt un om normal îi ofer de fiecare dată o mână de ajutor și îi improvizez un fort de perne. Cum Păpușa e și ea o pisică normală, desigur că îl ocupă imediat.

Dacă eram un om dubios mi-ar fi plăcut să zac prin cutii, ca pisicile. Mi-aș fi comandat un frigider doar ca să găsesc una în care să încap și m-aș fi așezat înăuntru. Sunt însă un om normal și nu mă bag în cutii.

Dar pentru că sunt un om normal, tare o mai invidiez pentru fortul ei de perne...