Egoism și altruism

Egoism și altruism

Mergeam cu tramvaiul iar lângă mine două doamne au început o conversație. Mai în vârstă, cu probleme, își vărsau amarul de la una la alta.

Durerea uneia dintre ele era comună, dar nu mai puțin tristă din cauza asta. Doamna avea soțul în spital. Nu am reținut exact ce problemă avea, contrar premizei de la care pornește această postare, nu îmi place să trag cu urechea. Dar am reținut că soțul doamnei, deși cu probleme sănătoase, se încăpățâna să nu se lase de obiceiurile care l-au dus în acea ipostază.

Că era fumat, că era alcool... am uitat. Dar nu am uitat oboseala și resemnarea de pe chipul sărmanei femei. Durerea față de cineva care poate i-a fost drag cândva, poate că încă îi era... durerea față de tatăl copiilor ei, față de cineva cunoscut care alege să se auto-distrugă.

Unul dintre cele mai memorabile și marcante episoade din The Simpsons e cel în care Homer Simpson e nevoit să lucreze într-un loc pe care nu îl putea suporta și care îl făcea nefericit.

"DON'T FORGET, YOU ARE HERE FOREVER" - Nu uita, ești aici pentru totdeauna era mesajul pe care sadicul său șef i-l lipise în birou, pentru a învârti cuțitul în rană.

Dar Homer îl acoperă cu poze cu fetița sa nou născută și îl transformă în "DO IT FOR HER" - Fă-o pentru ea.

Dacă ești singur, poți să faci ce vrei. Serios, fii cât de hedonist dorești. E viața ta și ai dreptul să o trăiești așa cum vrei. Dar atunci când ai persoane care țin la tine, dacă îți pasă măcar puțin de ele, ai responsabilitatea de a avea grijă de tine. Pentru ei, cei dragi.

Spuneam recent că cel mai neplăcut sentiment este să fii captiv în propriul tău corp. Nici să îi faci pe cei de lângă tine să sufere nu e prea departe.