Dualitatea lui Micușor
Când e în sufragerie sau oriunde altundeva în restul casei, Micușor e prietenul meu. E Mic-Mic, care dormea în garaj cu pisica de jucărie. Vine când îl chem, îl iau în brațe și se face bilă, un ditamai animalul de pisoi, încă tânăr dar cât casa. Vorbește cu mine, vorbesc cu el, ne jucăm... pe scurt: suntem prieteni.
Când intră în cameră, Mic-Mic devine cel mai enervant pisoi. Pentru că dacă celelalte mâțe intră în cameră, de regulă, cu un scop (să stea cu noi, să încerce bobițele de aici, să doarmă în pat), Micușor intră ca să aibă de unde să iasă. Profitând de neatenție, se împinge pe lângă tine, reușind cumva să își strecoare corpul gros ca un trunchi de copac, și țup! și el în cameră.
Apoi situația se schimbă radical. Din prieten devine "IEȘI AFARĂ, MICUȘOR!" și "AFARĂ, MIC-MIC!". Și știe că suntem dușmani, dă ture prin cameră, se ferește, se codește și într-un final o tulește afară pe ușă. Pentru că știe el de câte ori a ieșit propulsat și de un șut strategic în fund.
Pentru el camera e probabil fructul oprit, un tabu irezistibil, motiv pentru care tot încearcă să intre. Și odată intrat realizează că farmecul era în tentativa de intrare... Dar nu iese imediat. Nu, atunci nu am mai fi avut nici o problemă. Problema, în schimb, este că Micușor are un talent. Are talentul de a simți momentul când stai mai comod pe scaun, când ești mai concentrat, când ai mai multă treabă... și fix atunci se pune și el în fața ușii și începe să miaune dramatic și enervant. Foarte enervant.
Micușor știe că face ceva rău. Știe că e enervant. Motiv pentru care, dacă mă ridic să îi deschid ușa, știe să se retragă cât mai departe de mine, apoi o zbughește ca o rachetă prin ușa deschisă ca să nu îl ajungă șutul din urmă. Jumătatea aia de neuron pe care o posedă înțelege acest concept... dar nu înțelege să nu mai intre și să nu ne mai transmită urlând că s-a răzgândit în doar câteva minute.
Sau poate că eu sunt ăla rău, care nu înțelege. În timpul unei astfel de crize, prietena mea era într-un apel cu o colegă și evident că s-a auzit cum urlă motanul pe fundal. "Aoleu, dar ce a pățit?", o întreabă îngrijorată pe Alex. Alex, știind ce pramatie avem în casă, îi explică calmă că e doar Micușor care vrea afară. "Păi și nu îi deschizi ușa?", vine replica, "nu îl auzi cum suferă săracul?"
Poate că Micușor intră în cameră, simte energia negativă și suferă. Așa că cere afară, ca să fim iar prieteni. Acolo unde "Mic-Mic" nu mai e "MIC-MIC!!!" și unde în loc de înjurături e luat în brațe și e mângâiat în timp ce se face bilă.
