Drama cu diagrama
Pe vremea mea, în locul testărilor naționale aveam examenul de Capacitate. Cum doream să rămân ca elev al prestigiosului Colegiu "B. P. Hașdeu" din Buzău și la liceu, nu doar în gimnaziu, eram presat din toate direcțiile să obțin o medie cât mai bună.
Dintre materiile de la examen matematica era punctul meu forte. Cum în clasa a VIII-a, în anul examenului, am fost la un pas de a ma califica la faza națională a Olimpiadei de matematică (primii 10 pe județ, cu al treilea punctaj), erau greu de crezut că voi lua nota maximă. Și am luat-o, dar nu la examen.
Am fost singurul din școală, dacă nu chiar și din județ, care a luat 10 la prima simulare a examenului de matematică. M-am dus încrezător la examen unde am obținut o dezastruoasă notă de 8.5, spre dezamăgirea tuturor. Pur și simplu am fost păcălit de un subiect, l-am interpretat greșit și am pierdut punctajul.
Asta este, se mai întâmplă.
Reacția mea a fost una de a ridica din umeri. Adevărul era că în pofida abilităților mele matematice, eram (și încă sunt) foarte neatent. Oricum obținusem note foarte mari la celelalte două materii (română și istorie), nu se punea problema să nu intru la liceul dorit. Am trecut pur și simplu peste, conștient de propriile-mi minusuri.
La Bacalaureat am făcut parte din generația în care mulți l-au considerat pe Moromote ca "personaj intelectual" (nu și eu). După cum ziceam, se mai întâmplă.
Observ acum cu mirare reacțiile față de infamul grafic cu notele elevilor. Dacă în contextul dat, cu două axe, una de la 0 la 8 și una de la 1 la 10, un elev nu poate deduce care se referă la note și care la numărul de elevi, atunci poate că ar fi cazul să conștientizeze că nu e un elev de nota 10 (nu că notele ar avea vreo valoare în afara sistemului școlar...). Nu aș merge chiar atât departe ca Eftimie și să îi numesc proști, Dorin Lazăr e mult mai departe de adevăr când vorbește de analfabetism funcțional.
Înțeleg reacția părinților și a elevilor și nu contest faptul că ambiguitatea graficului este discutabilă. Dar poate că în loc de petiții, poate ar trebui tras un mic semnal de alarmă...
Ca programator am periodic de-a face cu informații primite de la clienți, adesea în competiție pentru a folosi cel mai ambiguu, redundant și ineficient mod de a-și reprezenta datele. În viața reală, cea care contează cu adevărat, cine nu e capabil să se adapteze și să facă deducții are mult mai mult de pierdut decât câteva sutimi la un examen al cărui rol e supraestimat.
Desigur, putem oricând să facem o petiție.
