Dracul care nu mai e drac
Cu labele din spate sub el și cu cele din față întinse la maxim, Dracul suge pătura pufoasă în timp ce o masează cu lăbuțele. El, Dracul!
Dracul și-a primit porecla când era mic. A fost cuminte fix o zi, când a fost băgat în casă, apoi a venit potopul. Îmi amintesc și acum: era o seară întunecată, rece și ploioasă de toamnă. Mă întorceam împreună cu prietena mea de la muncă, când vede pe aleea din fața blocului un ghemotoc negru și zgribulit. "O să regret asta", a spus ea înainte să îl ridice de ceafă și să îl care în casă. Și a regretat.
Dracul avea energie. Dracul alerga ca o zvârlugă prin toate colțurile camerei. Dracul nu stătea la mângâiat și te mușca. Dracul nu tocea. Dracul dărâma ghivecele cu flori. Dracul bătea celelalte pisici. Dracul a primit numele de "măi Drace!"
A fost la un pas de a fi aruncat pe fereastră și a fost dus la castrat un pic mai devreme decât era recomandat, în speranța ca se va potoli. Și potolitu-s-a... eventual.
Treptat, a început să mă lase să pun mâna pe el și să îl mângâi. Apoi să îl iau în brațe. Apoi, dacă îți afundai cu grijă și atenție urechea în blănița lui neagră... puteai chiar să distingi un firicel de tors!
În prezent e aproape de nerecunoscut. Nu doar că și-a pierdut rostul în casă, și din bully a ajuns bullied, dar tocmai el, mușcăciosul zgârietor, a fost lăudat de medicul veterinar că e cuminte! Din "Dracul" s-a transformat în "Drăcuțul-Drăguțul". Vine la mine, îi place să îmi șadă în poală, să îmi toarcă, exact ca un motan care și-a schimbat cele nouă vieți cu șapte ani de acasă.
Nu mai e drac dar a rămas tot al nostru.
