Din Critice

Biblioteca mea e un amalgam literar rezultat din combinația legitimă între cărțile mele și cărțile prietenei mele. Multe SF-uri, multe cărți de aventură, literatură clasică și chestii moștenite. Și într-o mini-bibliotecă amplasată fix în dreapta mea șad tăcute și prăfuite câteva cărți personale: niște Jules Verne-uri, SF-uri de la Nemira, câteva cărți în engleză de Ayn Rand și James Clavell și... Titu Maiorescu - Din Critice?

Ce e cu acest intrus?

În vremurile în care credeam că o să ajung să ies la pensie în loc să fiu ucis de schimbările climatice sau în războiaie pentru resurse, îmi imaginam că prima zi o voi petrece cufundat într-un fotoliu comod și voi începe să citesc tacticos cărțile din bibliotecă. Am multe romane de care nu m-am atins încă, luate în ideea că le voi citi cumva și am multe romane pe care prietena mea dorea să le exileze în garaj, păstrate în ideea că le-aș citi. Și în acest amalgam literar de beletristică tentantă... hop și Titu Maiorescu!

Mi-a plăcut să citesc de mic iar cititul a rămas un lucru constant în viața mea. Să merg la anticariat era excursia la Disneyworld a copilăriei mele și chiar și în prezent mai dau iama din când în când prin Ex Libris. Dar orișicât de mult aș fi iubit cărțile, unele dintre ele erau intruși! Într-un morman de aventuri, explorări și curiozitate, zac Criticile lui Maiorescu. Nu o carte cât o pedeapsă, ceva băgat forțat pe gât de profesori la orele de limba română, ceva de care nici un cititor normal nu s-ar atinge din proprie inițiativă.

Titu Maiorescu - Din Critice? Câh.

Și-apoi mi-am zis: poate sunt rău. Ce atitudine copilăroasă. Poate că în acele pagini se ascund gânduri interesante pe care cu mintea mea de adult și fără presiunea pusă de un profesor, poate le-aș citi cu plăcere. Așa că am scos-o din raft.

A ieșit cu greu din locul ei, semn că universul mă avertiza să nu o deschid sau poate că ar trebui să nu mai înghesui cărțile în bibliotecă. Cine poate spune? O iau în mână, desfac coperțile îngălbenite de vreme și neprihănite ca o fecioară.

"Epigonii cuprind o antiteză foarte exagerată. Pentru a arăta micimea epigonilor, se înalță peste măsură poeții mai vechi, și lauda ditirambică a lui Țichindeal d.e. și a lui Heliade cu greu va putea încălzi cetitorii mai critici de astăzi."

Am închis-o și am îndesat-o înapoi în raft. Câh.