De ce ne merge prost

Ce mod mai bun de a începe weekend-ul decât cu nițică aglomerație în tramvai?

Ajuns la metrou, la Eroii Revoluției, am privit cu mirare masa de oameni care aștepta fierăraia. Am aflat ulterior că fusese un accident pe linie, undeva mai în spate, astfel încât 7-le meu era singurul tramvai care circula în acea perioada pe acel traseu, deservit de regulă de 3 linii (7, 11 și 25).

Și dă-i și înghesuie-te, dă-i și înghesuie-te...

La a doua stație după metrou și după mega-aglomerare, o cucoană din tramvai (coincidental sau nu, mai în vârstă), începe să dea directive.

Hai să ne înghesuim și mai tare ar fi rezumatul discursului ei. Mai era câte un colțișor liber pe unde s-ar mai fi putut strecura, poate că dacă am fi mers ca vitele strivite în loc de doar ca vitele ar mai fi încăput încă una-două persoane.

E o femeie cu copil în stație, se justifică dumneai. Să facem loc pentru copil, desigur, pentru că ce alt mod mai bun de a transforma o gânganie de om decât într-un autobuz plin ochi cu animale care l-ar fi putut strivi la prima frână mai bruscă.

Un alt domn îi taie avântul și îi recomandă să mai tacă din gură. Eventual să coboare dacă tot e atât de altruistă.

Doamne-ferește! Cum să tacă? De aia ne merge prost, ne explică cucoana. Că nu vorbim și nu înghesuim mai tare, să avem loc cu toții.

Așa îi apucă pe unii spiritul de solidaritate, ce să-i faci. Culmea omeniei la români aparent e să meargă toți în condiții inumane. Dar nu suntem uniți și unii refuză. De asta ne merge deci prost.

De mers pe jos nici nu se pune problema!