Copiii din clasa I
Din grădiniță nu am practic nici un fel de amintiri (nici nu am prea călcat pe acolo, de altfel). Dar din clasele primare, I-IV, îmi mai amintesc colegii.
Marian, celălalt băiat din clasă care mai desena (și mai talentat decât mine), bun ca pâinea lui Dumnezeu.
Rodica, fata care strângea poze decupate din ziare cu diverse seriale, din secțiunile de program TV, căreia i-am dat o poză cu Marimar pe una din Sailor Moon sau poate Batman?
Niculae, băiatul cu un puternic accent nazal.
Mădălin, cel care stătea în prima bancă și avea o frează interesantă pe care o obținea pieptănându-se imediat după ce se spăla pe cap.
Andra, care locuia în blocurile lângă care exista un loc de joacă cu tobogane și balansoar.
Dani, cel scund, pe care l-am muștruluit după ce i-am dat un desen cu un personaj și a scris deasupra "Dani".
Verginica, fata a cărei mama era femeia de servici din școală.
Oana, fata blondă cu ochelari, ambele trăsături foarte rare pe atunci.
Frații Berbec, unul mai înalt și unul mai scund, dar amândoi băieți buni.
Răzvan, băiatul mai înalt din clasă, al cărui tată avea păr lung, strâns în coadă.
Celălalt Mădălin, care era pe atunci prietenul meu cel mai bun, și care a venit și a petrecut câteva zile la noi la țară, într-o vacanță de vară.
Vali, cu care am fost apoi coleg și în liceu, și ne întorceam împreună acasă.
Cosmin, cel care ni s-a alăturat din clasa a II-a, și care știa să facă avioane de hârtie diferite.
Nicoleta și Mirela, care erau vecine de bloc cu mine.
Dar dintre toți acești colegi, m-a lovit brusc o amintire despre o colegă anume. Nu îmi mai amintesc cum o chema, îmi amintesc doar vag cum arăta, nu mai știu dacă avea note bune sau slabe. Îmi amintesc însă un detaliu: la una dintre serbări a interpretat piesa celor de la Talisman, Atât de singur, un hit la vremea respectivă.
Și mă gândeam că e și asta o chestie. Nu prea am interacționat cu ea, motiv pentru care am uitat probabil aproape tot. Dar pentru că a avut curajul să cânte în fața tuturor, mi-a rămas cumva întipărită în minte.