Cine vine din urmă?
Am făcut recent un mic update pentru Mangazup. A fost primul manga reader din România (codat de subsemnatul), și sprijinit de echipa din spatele Animezup (ultimul mare forum anime de la noi). Ne-am ocupat cu traducerea de manga-uri în română dar și de găzduirea de manga-uri desenate de artiști români.
Când am repornit site-ul, am introdus și o secțiune de "Alte site-uri", unde am oferit link-uri către alte site-uri unde mai puteai găsi manga-uri traduse. Azi tocmai le-am șters pe toate, mai puțin RoManga care, coincidental, aparține unui fost membru marcant al echipei Mangazup. Restul fie s-au închis, fie au rămas fără conținut. Nimic! Adio! Pa!
M-am ocupat azi de actualizarea listei de Manga-uri originale și să urc înapoi online, în sfârșit, toate manga-urile desenate de artiști români. M-a lovit iarăși nostalgia... Am găsit, de exemplu, manga-uri făcute pentru concursul "Manga Made in Ro 2010", precum (Rei)kan / Reikan no Rei. Descrierea avea și un link către forumul Anime-Mania, cel care organizase concursul, alături de Mangashop. Mangashop încă rezistă (și să-i dea Dumnezeu sănătate lui Andrei/eyeobs), dar Anime-Mania a dispărut.
Am mai găsit niște pagini scanate de la concursul de Comic Strips pe care l-am organizat alături de Chibi.ro la Nijikon-ul din 2010. Chibi.ro s-a închis (deși creierul din spate, care îmi e prieten bun, tot "amenință" că îl redeschide). Nijikon, cândva cel mai mare festival anime și manga de la noi, nu se mai organizează. Da, avem East European Comic-Con (să îi dea Dumnezeu sănătate și lui Luffy/Mircea), dar nu e același lucru.
Mai avem și câteva capitole din Colecționarul de Basme, scris și desenat de Raluca Zaharia (Raluca-Z), care a și fost publicat ca roman grafic. Se mai găsește de cumpărat pe undeva? Au mai apărut alte inițiative similare? Nu...
Tot ce mai există sunt MangaInc și Otaku.ro (și lui Otaku/Bogdan Gorgăneanu să-i dea Dumnezeu sănătate), care încă se agită în nișa asta. În rest nimic.
Nimic. Bate vântul și e deprimant.
Fac parte (cu mândrie) din generația care a construit o comunitate pentru fanii anime și manga din România și îndrăznesc să spun că am jucat eu însumi un rol notabil, chit că nu am fost printre greii cei grei. Au existat nenumărate forumuri, reviste, convenții, grupuri de fansub și scanlations, meet-uri și toate făcute într-o perioadă în care resursele erau mai limitate.
În prezent hosting-ul e ieftin, te ajută AI-ul unde nu te descurci și tot ce trebuie să faci e să vrei. Doar că nu vrea nimeni... Ok, mint, există Fortăreața Otaku. Dar restul au dispărut și nici nu pare să apară altceva.
Am căutat chiar pe Google, să nu fiu eu rămas în urmă. Pentru forumuri anime? Nimic, iar arhiva AnimeZup e încă printre primele rezultate. Primul rezultat e de pe MyAnimeList iar "Pistolarii" ăia sunt de fapt un forum de Counter Strike.

Pe de o parte înțeleg, și fanii pare că au dispărut sau s-au mutat pe alte platforme. Pe de alta, nu știu, chiar nu mai vrea nimeni să construiască ceva?