Cea mai scurtă poveste

Să scrii cea mai lungă poveste nu e mare șmecherie. E doar o chestiune de efort și de timp. Desigur, e impresionant să produci o operă literară de dimensiuni titanice fără să își piardă din farmec și cititori pe parcurs dar la finalul zilei totul se rezumă la dimensiuni.

Când încerci să scrii cea mai lungă poveste din lume concurezi practic cu toți amatorii și șomerii care nu au altceva mai bun de făcut decât să arunce cuvinte pe hârtie, în speranța că se va lipi ceva. Sau cel puțin așa considera Scriitorul, protagonistul acestei povești (care nu e nici cea mai lungă, nici cea mai scurtă, ci are dimensiuni medii).

Scriitorul își dorea să rămână în istorie dar cum tocmai concluzionase că nu o poate face pentru cea mai lungă poveste, singura opțiunea era să o scrie pe cea mai scurtă. În teorie ar fi putut rămâne și scriind o carte bună dar avea șanse mai mari să câștige la loto. Dacă pentru cea mai lungă carte te bați cu toți amatorii, la cea mai bună carte e și mai rău: te bați cu profesioniști. Și atunci, ce alternative avea? Să scrie cea mai scurtă poveste.

"A fost odată ca niciodată".

Sări peste punctul de final, pentru brevitate, și își admiră opera. Nu era rău, era chintesența tuturor basmelor din lume dar nu era chiar atât de scurtă. Cinci cuvinte, douăzeci și una de litere și patru spații. Mult, putea mai scurt.

"A fost"

Tocmai așternuse pe hârtie chintesența chintesenței. Doar două cuvinte, cinci litere și un singur spațiu. Bonus, dacă povestea de dinainte era una asociată cu basmele, cea nouă era universală. Dar... putea chiar mai scurt.

"Fu-se"

Un cuvânt, patru litere și o cratimă pentru același mesaj. Ezitase puțin dacă să omită cratima dar nu dorea să fie considerat agramat. Se putea însă și mai scurt de atât? Da, se putea.

"fu"

Doar două litere, fără majuscule, spații, cratime sau semne de punctuație. Chintesența chintesenței chintesenței.

Scriitorul era mândru de opera sa. Se pregătea să o trimită la o editură și să o promoveze când fu lovit de un gând. Se putea chiar mai scurt de atât!

"A"

"O"

"Î"

Bine, ultima era un soi de "îh" sau "ugh" prescurtat, dar toate reprezentau o potențială poveste. O dramă: A! O surpriză: O! O onomatopee: Î!

Nu putea însă să scrie trei povești diferite care să fie toate cele mai scurte. Și-ar fi făcut singur concurență. Iar dacă alegea doar una risca să vină altcineva și să le "scrie" pe celelalte în locul lui.

Să le înlocuiască cu ceva punctuație?

"."

"!"

"?"

...aceleași probleme. Sigur, ar fi putut reprezenta o emoție într-un mod chiar mai compact, dar tot erau preau multe variante. Și să nu scrii absolut nimic nu era o variantă. Atunci orice ar fi putut fi considerat ca fiind cea mai scurtă poveste.

Realiză atunci că era blocat. Să o scrie pe cea mai lungă era, teoretic, o opțiune dar nu avea nici un chef să muncească atât. Și atunci ce îi rămânea de făcut?

Să scrie o poveste bună? Să se remarce prin talent?

Din teancul de foi de pe birou răzbea una dintre tentativele de povești de mai devreme.

"fu"

Mai adăugă două litere la final și scrise o nouă poveste scurtă care să îi descrie situația, cu tot cu semn de punctuație la final. Cine mai avea nevoie de brevitate în acest punct?

"fuck."