Ce s-a întâmplat

Într-una din notițele din Evernote salvez periodic idei pentru povestioare sau posturi pe acest blog. În general sunt subiecte descrise succint, într-un mod tipic și ușor de înțeles doar de mine, astfel încât atunci când le recitesc să îmi amintesc ce a fost în mintea mea la momentul respectiv.

Unele sunt idei interesante dar care ar necesita prea mult efort (de documentare, de șlefuire, de procurare de resurse video sau foto), pe care le pun în practică în rarele momente când se aliniază favorabil astrele. Altele sunt idei generice, mai de umplutură, la care să pot apela în lipsă de ceva mai bun. Și mai există și-o cea de-a treia categorie.

Constând într-o singură idee misterioasă, acea frântură de sugestie zace de foarte multă vreme în listă. Deși îmi sare în ochi periodic, nu reușește să îmi trezească nici un moment de "evrika!".

  • post ce s-a intamplat

Ce s-a întâmplat, într-adevăr, aceasta e întrebarea. Sunt amintiri din fragedă pruncie mai clare în mintea mea. Secretele universului par a fi mai ușor de descifrat decât misterul acestui rând. Ce-o fi fost în capul meu atunci când l-am notat, nici eu nu știu.

Ar putea fi un mecanism artistic ingenios. Ceva mai meta, o notă aparent ambiguuă, care să mă determine să scriu un astfel de post despre ea și să-mi transmită indirect ideea. Dar nu, pe cât de elegant ar fi un astfel de final, nu e cazul. Ideile mele sunt mult prea rudimentare pentru astfel de mecanisme mentale intrincate.

Cel mai probabil a fost ceva banal și i-am uitat scopul. Iar acum stă acolo, făcându-mi în ciudă. Nu pot nici să o pun în aplicare și să o șterg de pe listă, dar nu mă îndur nici să o arunc direct în coș. Cine știe în ce moment mi se va aprinde beculețul.

Așa că așteptăm răbdători, și eu, și nota, să ne lovească inspirația.