Ce-ai crescut, mamaie

Mihaela locuia la oraș, bunica ei la țară și odată la câteva săptămâni mergea să o viziteze. I-ar fi plăcut să o vadă mai des, bunica nu o punea să facă teme, îi dădea prăjituri (uneori și bani, dar pe furiș) și, cel mai important, o făcea să se simtă mare și importantă.

De fiecare dată când ajungea și cobora din mașina, bunica ei se oprea în pragul casei, o măsura din cap până în picioare apoi exclama cu uimire:

-Ce-ai crescut, mamaie... te-ai făcut ditamai matahala!

Și așa se amuza Mihaela, se bucura, râdea și se simțea tare bine în sinea ei. Ea, o fetiță mică, mică, micuț de mică, cât o gărgăriță, să fie comparată cu o matahală? Plăcerea de pe lume!

Pe măsură ce trecea timpul ea continua să crească iar bunica ei să îmbătrânească. Până când...

Mihaela s-a dat jos din mașină, privindu-și bunica ce stătea în prag, ca de obicei, dar de data asta a primit o altă întâmpinare:

-Bine ai venit, mamaie!

Zâmbetul Mihaelei ar fi pierit complet dacă nu s-ar fi bucurat totuși să își vadă bunica. Nu era corect, timpul lucra în defavoarea ei. Bunica ei continua să îmbătrânească dar ea se oprise din crescut. Nu mai era ditamai matahala, era doar Mihaela.

-Nu am mai crescut, mamaie? Nu mai sunt o matahală? încearcă totuși marea cu degetul.

-Ei, mamaie... cât să mai crești. Acum ești o domnișoară în toată regula.

Au mai fost vizite dar Mihaela nu mai fost niciodată matahală de atunci. Și oricât de stupid ar fi sunat, o întrista acest lucru. Iar bunica ei putea să simtă, așa cum numai bunicile puteau să simtă, dar nu avea nici ea soluții. Sigur, ar fi putut să se prefacă și să îi spună iar că e mare, ca în copilărie, dar Mihaela nu mai era copil, ar fi simțit decepția și s-ar fi întristat și mai tare.

Până când într-una din vizite s-a întâmplat ceva complet neașteptat. Mihaela a coborât din mașina, a fugit spre bunica ei și înainte ca această să îi poată spune ceva, a început să turuie.

-Mamaie, mamaie! M-am angajat, m-am angajat!

Apoi, neoferindu-i acesteia timă să răspundă, a continuat să turuie

-Nu o să ghicești nicidată unde m-am angajat și ce o să fac! Niciodată! M-am angajat la Serviciile de Informații Externe, mamaie! Și ghici ce... o să fiu spioană!

Bunica făcu ochi mari cât cepele, se opri preț de câteva secunde, neștiind cum să răspundă, apoi îi zâmbi Mihaelei:

-Ce-ai crescut, mamaie... te-ai făcut ditamai Mata Hari!