Catharsis

Ce mi se pare interesant la o groapă e contrastul dintre ea și tot pământul scos în afară.

Groapa e mică și se sapă greu. Trudești zeci de minute pentru o un mic dreptunghi în pământ, minuscul și insuficient de adânc. Dar pe marginea lui se strânge un morman imens de țărână. Un mic munte.

Logic vorbind, are sens. Sub sol, țărâna e presată și bătătorită, lopata o întinde și răsfiră, devine aerisită și după atâta înghesuială se destinde în toate direcțiile. Dar când sapi gropi logica lipsește, e îngropată sub emoții.

Groapa, gropița, e simultan insuficientă și totuși un abis care înghite tot. Se umple și când o acoperi tot pământul scos rămâne în morman, deasupra. A prins gustul libertății, nu mai vrea să se întoarcă în groapă și trage la libertate. Iar groapa e ok cu asta. E încărcată cu emoții, nu mai are loc pentru țărână.

La final dispare și groapa, dispar și emoțiile și rămâne doar un mic munte. Semn că acolo a fost odată ca niciodată. În timp dispare și el, până când vine momentul fie să sapi o nouă groapă, fie să fii adâncit într-una.