Cățelușa

Era o seară plăcută de joi. Cu paste la cuptor și Netflix și cu sentimentul că ziua de vineri, și implicit weekend-ul, e după colț. Dar n-a durat mult.

Prin fereastra din sufragerie a început să răzbată un scântet de animăluț. N-a trecut mult până când Alex a decis să investigheze. M-am dus cu ea, înarmat cu lanterna de la telefon, și undeva în buruienile de la marginea blocului a găsit un boț amărât de câine.

Cât un pumn de om, pe jumătatate mâncată de viermi și, bonus, cu picioarele din spate lovite, o cățelușă micuță-micuță plângea prinsă sub niște crengi.

N-o pot lăsa aici, mi-a zis Alex.

A luat-o cu grijă și a dus-o fix sub duș. Cățeulșa era atât de traumatizată și obosită încât i-a adormit în mână, dar a trezit-o dușul cald de apă. Și dă-i și spală, cu șampon și săpun, sub un jet de apă puternic, încercând să o scapi de viermi și de purici. Alex a dus o muncă sisifică.

La 11 noaptea am plecat apoi la o clinică veterinară non-stop, unde mai tratăm pacostele când au probleme serioase, să i se facă o deparazitare internă și externă ca la carte, să aibă șanse să prindă puiuțul ziua. Am aflat cu această ocazie că umflătură din spate e cel mai probabil cauzată de un șut.

Ne-am întors acasă mai săraci cu 100 de lei și cu un animal în plus.

Stau și mă gândesc ce fel de om aruncă un pui de câine pe stradă? Ce fel de om ia la șuturi un ghemotoc inocent și lipsit de apărare? Și ce fel de societate aprobă eutanasierea în masă a câinilor fără stăpân căci deh, nu vrem maidanezi pe străzi, dar nu face nimic pentru a elimina cauzele problemei, nenorociții care îi abandonează pe stradă?