Când trebuie să nu faci nimic înainte să faci

Una dintre scenele mele preferate din The Simpsons e cea în care Homer lenevește pe o canapea, în fața televizorului, crezând că e duminică ca mai apoi să țâșnească panicat în picioare atunci când Marge îi spune că e miercuri.

Azi nu a fost miercuri, din fericire, a fost vineri. Și nu orice fel de vineri, ci o zi liberă. Și nu orice fel de zi liberă, ci prima dintr-un weekend prelungit, care va include și ziua de luni. Cu alte cuvinte, prima zi în care te poți relaxa, știind că vor urma suficiente alte zile libere în care să îți rezolvi treburile.

Mi-am început ziua cu o alergare (planul de antrenament e plan de antrenament), o mică vizită la farmacie pe drumul de întoarcere... apoi m-am culcat la loc!

Trezit undeva după ora 14 am avut nu doar timp ci și chef să rezolv câteva din treburile mult amânate prin casă. A fost una dintre cele mai productive zile din ultima perioadă, din acest punct de vedere, iar motivul principal a fost că am început cu o pauză.

Când lucrezi de dimineață și termini seara, parcă nu mai ai energie să faci nimic la final. Mai e și mâncarea de gătit, câinii de plimbat, casa nu stă pe loc. Iar când vine weekend-ul se strânge atât de multă oboseală încât cheful nu mai vine, la fel ca ploile Alternosferei.

Și atunci aștepți sărbătorile. Aștepți zilele libere, să ai timp să stai, să nu faci nimic ca la carte. Iar după te apuci înapoi de treabă.