Când se termină ideile

După milenii de creație, începând cu măzgălelile de pe pereți de peșteră și culminând cu grafica generată pe calculator, toate ideile bune s-au terminat.

S-a realizat asta când un artist care a încercat să creeze ceva a constat cu tristețe că s-a ajuns la fundul sacului. Degeaba a scormonit el pe acolo, sperând să găsească măcar o scamă de idee dar până și acele micro-idei fuseseră de mult puse în practică.

Artistul de dinaintea lui a rămas în istorie ca ultimul om cu o idee bună, o realizare pe cât de impresionantă, pe atât de deprimantă. Despre ghinionistul care l-a urmat nu mai știe nimeni nimic, oricum nu e ca și cum ar fi avut vreo idee care să merite luată în considerare.

Timp de alte câteva milenii s-au tot promovat și repromovat ideile bune produse în decursul istoriei omenirii până când s-au răsuflat toate. Atunci s-a instaurat plictiseala.

Un visător temerar a îndrăznit în acele vremuri tulburi să vină cu ceva nou. Nu, nu era o idee bună, doar se terminaseră, dar într-un peisaj artistic sterp chiar și o idee rea e mai bună decât nimic. A lansat astfel un nou val artistic încărcat de dejecții și nulitate dar original și preț de alte câteva milenii s-a produs iar artă, dacă o putem numi așa. Apoi s-au terminat și ideile proaste.

Dar de asta s-a întâmplat ceva tare interesant, nu a mai avut loc o altă criză. După atâta non-artă, toate ideile bune din trecut au fost uitate și au fost rapid reciclate.

Tot acest proces de du-te/vino între idei proaste și idei bune s-a tot repetat și repetat și repetat timp de mii și mii de milenii până când granițele între bun și rău au dispărut și au rămas doar idei, în forma lor pură.

Arta rămăsese simplu artă, fără grade de comparație. Te holbai la ea și atât, după tot haosul din trecut nimeni nu își mai putea da seama dacă asta e o idee bună sau nu.