Cancelarul - de Jules Verne

Cititul e una dintre pasiunile mele, o activitate care mi-a plăcut încă de când am început să învăț să citesc, și care a continuat să persiste alături de mine de-a lungul anilor. Cu toate asta, de câteva luni m-am trezit într-un impas.

După câteva serii foarte, foarte, foarte distractive (Beware of Chicken, The Wandering Inn, Super-Powereds sau Worth the Candle) dar și foarte lungi, am intrat într-un mic burnout. Am avut momente când eram mai tot timpul lipit de ecranul Kindle-ului sau al telefonului, profitând de orice răgaz pentru a afla ce se întâmplă mai departe iar după o vreme... mi s-au dus bateriile de lectură.

O carte pe care în mod normal aș fi putut să o termin în câteva zile, Task Force Hammer, unul dintre volumele noi din seria Expeditionary Force, e în curs încă de la începutul lui septembrie în timp ce luna decembrie bate la ușă iar progresul meu e de-abia la jumătate. Și totuși aseară s-a întâmplat ceva foarte interesant.

Literalmente în dreapta mea e una dintre biblioteci (pline mai mult cu manga-uri, ce e drept) e un răftuleț cu câteva romane de Jules Verne. Unele ediții mai noi, altele mai vechi și ponosite, una chiar fără cotor.

Privindu-le a început să mi se facă poftă. Poftă de Jules Verne, poftă de citit, poftă de o carte reală, din hârtie și cu coperți cartonate, poftă pe care nu am putut să ignor și am ales, din margine de tot, Cancelarul.

Deși am citit marea majoritate a operei lui Jules Verne tradusă în română, titlul respectiv nu mi se părea cunoscut și mă tenta poate cel mai mult ideea de a citi ceva nou de Jules Verne. Dacă ar fi avut titlul în engleză, The Survivors of the Chancellor, poate mi s-ar fi aprins un beculeț și mi-aș fi reamintit de ea dar nu regret că am avut ocazia să o redescopăr.

Scrisă sub forma unui jurnal, cartea relatează călătoria cu peripeții (și naufragiul) vasului Cancelarul. E una dintre operele mai mediocre ale faimosului autor (deși, să fim bine înțeleși, mediocru pentru Jules Verne înseamnă tot ceva foarte bun la modul general), care nu conține la fel de multe aventuri.

A reușit însă să mă țină în mrejele ei pentru restul serii, citind-o cam într-o oră, printr-o combinație de nostalgie pentru vremurile când citeam Jules Verne în vacanțele de vară, dar și prin aventurile șocante prin care treceau personajele (nu vreau să intru în detalii dar titlul în engleză, "Supraviețuitorii", spune tot).

Eu sper că mi-a redeschis cu succes și apetitul pentru citit dar dacă e adevărat sau nu, doar timpul ne poate spune. Vedem cât de rapid revin cu un nou review în categoria Recomandări de carte.