Câini în roate

Am ieșit azi la una dintre alergările "normale" din cursul săptămânii. A doua, mai precis, și ultima înainte de long run-ul din weekend.

Dacă marți încă aveam febră musculară de la Dac Warrior-ul de sâmbătă și de-abia m-am mișcat, astăzi (joi) m-am simțit ceva mai dezmorțit.

Undeva după primii trei kilometri picioarele mele au început să se relaxeze și, cu o melodie alertă pe fundal, am început să capăt viteză. Mă uit la ceas: 05:15 minute pe kilometru, aproape de limita superioară a vitezei cu care alerg la competițiile de 10 km.

Am continuat să alerg cu vântul în spate, simțindu-mă iar rapid... până când mi-a ieșit o potaie în față.

Nu era prima mea întâlnire cu javreta. E un cățel de buzunar, dintr-o gașcă de căței de buzunar care mă mai aleargă prin zona respectivă. Bun doar de sonerie, am pisici mai mari decât el dar totuși insistă să se repeadă la mine de fiecare dată. Dar de data asta m-am înfipt eu în el!

Cu un mini-câine venind săgeată către mine și eu alergând drept înainte tot ca săgeata, am început să bat din palme (ca să fac zgomot) și să încerc să îl gonesc. Javreta nu se aștepta la asta și era cât pe'aci să îmi intre în picioare.

M-am oprit pentru o fracțiune de secundă, în timp ce cățelul s-a rostogolit pe marginea trotuarului, dar fără să ne ciocnim. Iar fracțiunea aia de secundă, banala întrerupere de ritm, a fost suficientă să îmi dea toată alergarea peste cap...

După cum se poate vedea și în graficul generat de Garmin, undeva aproape de minutul 25 am încetinit... și încetinit am rămas.

Dacă înainte cu 5 secunde alergam mândru, după împleticirea din drum am simțit că am plumb în picioare și am revenit la un ritm mai apropiat de 6 minute per kilometru.

Fix când mă simțeam și eu bine și alergam după pofta inimii, s-a gândit universul să îmi pună câini în roate!