Ca un iepuraș

Animalul lui spiritual era un iepure.

Dacă ai fi luat aproape orice bărbat de pe stradă și i-ai fi pus întrebarea asta, probabil aproape toți s-ar fi identificat cu variante ceva mai feroce. Un lup, o alegere clasică, sau un leu pentru cei aroganți. Un tigru, o panteră, o pumă pentru cei care simțeau nevoia să fie mai speciali, alegând clișee mai puțin clișeice. Un urs, un veritabil tanc natural, titan de blană și o alegere perfect respectabilă. Sau, de ce nu, un câine: loial, inteligent și totuși cu potențial de a fi periculos, ca un fel de lup mai puțin edgy. Ce nu ar fi răspuns mai nimeni? Un iepure.

Într-un context intim, ar fi putut avea sens. Un iepuraș de alint, pufos și personal, poreclă între doi îndrăgostiți, permisă doar celui drag. În alt context însă nimeni nu ar fi ales un iepure.

Sinonim cu lașitatea, o vietate slabă care supraviețuiește doar prin fugă. Ba chiar adus adesea la stadiul de a fi crescut pentru carne sau, chiar mai umilitor, cu rolul domestic al unui animal de casă. Un iepure... cine vrea să fie un iepure?

Ei bine, el dorea asta. Își dorea să fie ca un iepure și să țopăie prin viață. Fără atașamente, fără griji, datorii sau obligații, cu două picioare puternice în spate, capabil să îl propulseze peste hopuri. Departe de toți și de toate, sărind peste probleme. Ce e asta? O dificultate? Un inconvenient? Durere? Țop! peste, ca un iepure.

În funcție de cum privești lucrurile, săriturile sunt ca un fel de zbor. Unul fracționat, dar un zbor. Petreci marea majoritate a timpului în aer dar din când în când, la momente strategice, confirmi contactul cu pământul și te propulsezi la loc. Suficient cât să simți libertatea lui și în același timp fără riscul de a te prăbuși ca Icar de la înălțimi terifiante.

Argumente valide. Când pui problema așa, parcă nu mai pare așa nasol să fii un iepure. Dar dacă ai sta și te-ai gândi un pic, ai realiza că la fel de bine ai fi putut urma exemplul cangurului.

Cangurul, acest iepure pe steroizi, care poate sări cât un iepure nici măcar nu visează, împachetat cu mușchi și departe de a fi lipsit de apărare. Poți înfrunta problemele în egală măsură, alegând să țopăi la distanță doar în momente cheie. Libertate nețărmuită și o variantă net superioară.

Dar dacă ar fi gândit așa nu ar mai fi fost un iepure. Pentru că nu era strategic, nu vroia să lupte și era suficient să evite. Țop, țop, țop, departe de toate.

Ca un iepuraș.