Breaking News

În vizită la țară, încercând să reprogramez canalele televizorului, am ajuns preț de câteva clipe pe o televiziune de partid. Clona ieftină a OTV-ului, al cărei nume nu contează.

Pe așa numitele “burtiere”, cu o combinație stridentă de negru pe galben, erau anunțate “BREAKING NEWS”-uri, în exclusivitate, desigur.

Știrea în cauză nu era detaliată, dar evenimentul se anunța a fi unul cutremurător, bazat pe modul de prezentare. Un 9/11, un Fukushima sau, revenind pe plaiuri mioritice, un regretat “Colectiv”.

Dar aveam treburi mai importante de făcut. Am schimbat canalul fără să aflu știrea și mi-am văzut de viață.

Pe drumul spre casă am verificat site-urile de știri. Trebuie să mărturiesc, mă rodea o oarecare curiozitate. Oare ce s-o fi întâmplat? Cu toate acestea, nici una dintre știrile zilei nu părea ieșită din comun.

Acum stau și mă gândesc… ce s-o fi întâmplat oare? Ce mega-eveniment a avut loc și a fost acoperit în exclusivitate de televiziunea X? Orice ar fi fost, sunt convins că a fost ceva cu adevărat cutremurător. Gen… pe cine a mai lăsat Borcea gravidă sau ce carte a mai scris Becali.