Blestemul shaormeriilor
Nu îmi mai amintesc exact cum a început totul, dar acum multă vreme prietena mea obișnuia să îmi aducă câte un șnițel la pachet la întâlnirile noastre din weekend. Nu locuiam încă împreună, nu eram nici măcar din același oraș așa că ne vedeam aproape în fiecare weekend, petrecând câteva ore bune plimbându-ne prin parcurile din București, pe la filme sau alte activități de tineri. Activități care adesea începeau cu mine mâncând un delicios sandviș cu șnițel.
Mi-l aducea de la o micuță shaormerie amplasată în intersecția de la Luică. Am prins-o și eu după ce m-am mutat în zonă. Patronul era un arab, poate turc, care vorbea o română stricată dar își știa la perfecție meseria: șnițel, kebab, shaorma, pe toate le pregătea cu suflet și le condimenta ca un expert.
Apoi a vândut-o iar micuța shaormerie s-a extins și s-a rebrănduit de nenumărate ori până când luna asta s-a transformat într-o frizerie. Nu era de mirare ținând cont că în aceeași intersecție a apărut o altă shaormerie (Kalimera parcă), mult mai mare, și cu produse mai bune.
Mai aveam în zonă, pe șoseaua Giurgiului, o altă shaormerie cu angajați turci. Îi țin minte și acum ca singura shaormerie care îți pregătea lipia pe loc, în fața ta. Frământau aluatul, îl coceau și apoi îl umpleau cu legume și cărnuri după gustul fiecăruia. A dat și ea faliment acum câțiva ani și s-a transformat într-un magazin generic de chestii neinteresante, poate termopane, poate uși, poate piese auto dar clar nimic de mâncare.
Dar nu-i nimic, aveam Kalimera, curățică, prezentabilă, cu produse bune și prețuri nu foarte mari. Până când mă anunță prietena mea că s-a închis și asta. În locul ei se va face un... Ia să vedem, ghiciți cu ce va fi înlocuită? Cine a zis "un bloc" a câștigat ceva (sigur nu o shaormă, că nu mai am de unde să îi dau). De parcă nu am fi avut deja destule blocuri în zonă. Blocuri, farmacii și pariuri sportive.
Ne-a mai rămas tot aproape de intersecția Luică, pe șoseaua Giurgiului, o shaormerie din franciza Băneasa. Am intrat de două ori în ea: o dată de curiozitate, a doua oară de nevoie. Prețuri mari și calitate execrabilă. Deci din punctul meu de vedere e ca și cum nu ar mai exista.
Și uite așa nu mai avem de unde mânca o shaormă în zonă. E ok, oricum nu prea mai mâncam, deveniseră prea scumpe. Cu toate acestea, ghiciți ce o să răspund dacă o să mă întrebe vreodată cineva la un sondaj dacă țara se îndreaptă într-o direcție bună?
