Bani, bănuți, bărbat

-"Uitați bănuții dumneavoastră", îi spuse casiera în timp ce îi înmâna teancul de bancnote și cele câteva monezi, numărate cu grijă în prealabil.

Un om normal ar fi fost fericit în această situație. Ce poate fi mai minunat decât să te poți bucura în final de roadele muncii tale, transformate ca prin magie în bucățele portabile de plastic și metal? Dar nu și el.

Eroul nostru, botezat printr-o ironie a sorții "Bănică", era un aprig dușman al diminutivelor monetare. Nimic nu îl irita mai tare decât termenul de "bănuți" sau, mai grav, abominația de "bănuței". Era un bărbat în toată firea care trudea din greu pe șantier. După o lună de sudoare și chin, de ce ar primi bănuți? Doar nu făcuse o muncică, nu?

Mai mult, simțea că îi e insultată direct abilitatea de a-și câștiga pâinea. Primea bănuți, carevasazică un fel de sălăriuț micuț, care nu i-ar fi ajuns decât de o pâinică? Normal că nu. Era bărbat, nu bărbățel!

Drept urmare, după luni și luni de astfel de abuzuri la adresa masculinității sale financiare, se duse nervos la casieră și, bătând amenințător cu pumnul în tejghea, îi ceru ferm să nu mai primească bănuți ci bani în toată regula.

Înspăimântată, femeia îi făcu pe plac. Nu-i mai dădu monezi cât un nasture, care să-i scape printre degete, sau bancnote mititele, cât o foaie de țigaretă ci îl răsplăti ca pe un bărbat adevărat.

Cărând bancnotele grose cât o foaie de tablă pe umăr, înfășurate ca un covor dus la bătut, și cu monezi cât capacele de canal sub brațul drept, Bănică plecă pentru prima dată satisfăcut. Avea bănoi!