Banca Transilvania - călător în timp

Banca Transilvania - călător în timp

Sunt client al Băncii Transilvania de peste 10 ani și până recent nu am avut motive reale de a mă plânge de serviciile lor. Din nefericire, au început să o dea în meteahna românească de a te face să călătorești în timp, precum CFR sau Electrica.

Pe vremea mea (a se citi cu accent de pensionar nostalgic) pentru nevoile de internet banking exista aplicația BT24 cu care îți făceai treaba și avea o sumedenie de opțiuni. De altfel, când am început să o folosesc am pierdut multă vreme plimbându-mă printre opțiunile din listă, explorându-le cu entuziasm pentru a vedea ce face fiecare. Era chiar fain.

Apoi au introdus, în paralel, NeoBT. Site nou, aplicație nouă, dar ceva mai puține opțiuni. Chiar și așa, relativ ok, mi-am făcut treaba cu ea. Da, poate că din punct de vedere al funcționalităților oferite s-a făcut un pas în spate dar interfața era într-adevăr mai modernă, mai responsive și mai accesibilă.

Mai nu, au introdus BT Go. M-au sunat prin iarnă să mă cheme la bancă să fac trecerea de la NeoBT voluntar-obligatoriu. Neo urmează să se închidă, mi-au spus ei, așa că nu am avut ce face.

Am trecut și la BT Go și m-am trezit iar călător în timp. Pe de o parte m-am întors în timp și am pierdut iar din opțiuni, ca în vremurile în care internet banking-ul nu exista. BT Go e plictisitor de cheală, din punctul acesta de vedere.

Pe de altă parte, m-am întors în timp în vremurile în care pierdeam timpul cu aplicația lor. Dar dacă la BT24 era un timp pierdut din proprie inițiativă, mânat de curiozitatea de a le descoperi toate dedesubturile, la BT Go e un timp pierdut frustrant, cauzat de faptul că porcăria de aplicație nu le merge.

Lăsând la o parte faptul că la "migrare" am pierdut toți beneficiarii predefiniți, de fiecare dată când încerc să fac un transfer bancar prin intermediul website-ului, EXCEPȚIA e să funcționeze. Regula e ca ecranul să se blocheze la pasul de selectare al beneficiarului apoi fie să meargă după multe, multe refresh-uri și reîncercări sau după ce mă dau eu bătut și fac transferul din aplicația mobilă (care nu s-a blocat încă la transferuri, trebuie să recunosc).

Cum să nu te sperie viitorul când cea mai mare bancă din România nu e în stare să facă o banală aplicație de internet banking măcar la fel de proastă ca înainte iar lucrurile par să meargă din rău în mai rău?