Anul păcălelilor

În anii precedenți 1 aprilie era oficial ziua păcălelilor. O începeam fie cu articole despre tot soiul de șotii și de năzbâtii, fie cu știri inventate și pozne cu rol de strategie de marketing. Unele mai reușit, altele mai seci, dar în mare era o zi de pauză.

1 aprilie era o zi în care uitai, în mare, de lucrurile importante și puteai lua o pauză de la știrile serioase. 1 aprilie 2025 pare mai mult începutul sfârșitului.

Păcălelile sunt rare și sunt la pachet cu mondenitățile insipide de zi cu zi, despre celebrități adesea fără substanță. Centrul atenției e dominat în continuare de clovnul portocaliu și deciziile lui aparent arbitrare. Un împărat gol pentru care nu se mai găsește nici un copil care să îi dezvăluie secretul. Dar nu mai există copii, le-a răpit inocența...

Mi-ar fi plăcut ca astăzi să iasă americanii pe scenă, Joe Biden și Kamala Harris și să strige "haha, v-am păcălit! A fost o farsă elaborată iar voi ați crezut-o! Doar nu vă închipuiați că un om atât de vizibil incompetent, înconjurat de o camarilă de idioți, chiar poate ajunge în fruntea unei țări atât de importante?"

Doar că nu se va întâmpla asta. Trăim într-un scenariu atât de implauzibil și de absurd încât e greu să mai iei în serios... orice. Ziua păcălelilor? Anul păcălelilor, mai degrabă, urmat de deceniul păcălelilor, păcăleli care nu se mai termină și ale căror victime rămânem tot noi. Iar normalitatea? Nu cred că o mai apucăm.