Analogia pisicii analogice
În timp ce Scârțulica se relaxa la geam cu grația și eleganța unei bucăți de cocă, m-a lovit de două ori inspirația.
Prima dată, fotografic. Am făcut un zoom încețoșat, cât să excludă dezordinea din cameră, și am încadrat numai fundul pufos și maleabil al Scârțulinei. Din poziția respectivă părea o caricatură a unei pisici. Era ca și cum ar fi făcut catsplay în Jabba the Cat. Poftim direct poza, căci o imagine face cât o mie de analogii.
A doua oară, inspirația m-a lovit artistic. Imaginându-mi că mi-a spus "paint me like one of your French girls", am pus mâna pe un creion și o foaie de hârtie. Complet aberant, dacă Scârțul ar fi putut să vorbească, ar fi spus probabil "dă, bă, plicul!". Dar am ales să mă prefac că mi-a șoptit altceva, la fel cum am ales să mă prefac că am talent la desen.
Iată, în toată splendoarea ei, Scârțulina recreată pe hârtie. O analogie analogică a pozei digitale, dacă-mi permiteți exprimarea forțată.
Cu ocazia asta mi-am dat seama cât de dor mi-a fost de modurile analogice de a te exprima. Inițial intenționam să o desenez pe iPad, cu stylus-ul digital, dar trebuia să îl pun la încărcat. Creionul clasic, în schimb, nu avea nevoie de baterie. Și în timp ce îl plimbam de colo-colo pe coala îngălbenită, mi-am reamintit ce frumos era să desenezi. Să creezi ceva cu mânuțele tale, ca pe vremuri: fără mouse, fără tastatură, totul analogic, nimic digital.
În timp ce îmi admiram catodopera, aproape că m-a lovit cel de-al treilea puseu de inspirație: desenul mergea îmbunătățit. Cu un pic de creionare aș fi putut să mai trasez niște umbre, să mai accentuez niște efecte de pufoșenie sau să fac alte rafinamente care să îl eleveze.
Aproape, aproape că am pus iar mâna pe creion. Apoi am realizat că sunt și alte lucruri analogice pe care le pot face cu aceeași mână. De pildă, să o smotocesc pe Scârțulică.
