Amintiri din viitor

Istoria are câteva tendințe destul de specifice. Pe lângă faptul că adesea se repetă, are și obiceiul de a te surprinde. Nu o dată s-a întors roata iar imperii ce s-au născut din neant fără că nimeni să se aștepte, s-au întors în același neant tocmai atunci când păreau de neclintit. Dar nimeni, absolut nimeni nu s-ar fi așteptat ca viitoarele superputeri economice să apară de undeva din sărăcita Europă de Est.

Picătura care a umplut paharul și care a pus totul în mișcare a fost una dintre cele mai insignifiante țări europene. Cu o combinație între proastele moravuri românești și proastele moravuri rusești, părea mai degrabă o parodie desprinsă din proza umoristică decât o țară reală. În aceste condiții nimeni nu a fost teribil de surprins de corupția ce atinsese cote de-a dreptul caricaturale, culminând cu marele jaf a impresionantei sume de un miliard de euro.

Până atunci în zonă existase un oarecare echilibru. România și Bulgaria într-o oarecare competiție pentru a nu fi cea mai nasoală țară, fiecare cu punctele sale forte, și cu Moldova, țara atât de decăzută încât le punea pe celelalte două într-o lumină bună. Deși pe față toți deplângeau starea jalnică a moldovenilor, în sinea lor oamenii erau bucuroși că exista cineva pe lângă care să o ducă mai bine.

Dar lucrurile s-au schimbat brusc. După atâția ani de degringoladă, moldovenilor le-a ajuns în sfârșit cuțitul la os. O revoluție a detronat clasa coruptă și a pus în loc politicieni mai cinstiți, în urma unor evenimente atât de sângeroase încât puțini au mai riscat să mai fure ca la drumul mare.

Fără cine știe ce resurse naturale sau produse de export, Moldova avea un singur atu: era o țară micuță și deci mult mai ușor de modernizat, amplasată fix între Europa și Rusia, dar fără o apartenență clară. Cu Elveția sub un asediu puternic din partea autorităților financiare americane, Moldova a devenit rapid noul paradis fiscal, căutată deopotrivă atât de ruși, cât și de europeni. Și cum fiecare parte avea un interes puternic ca țara să nu fie controlată de celălalt, au reușit să își păstreze neutralitatea.

Cu Moldova acum o țară bogatăm, civilizată și modernă, status quo-ul din zonă a fost puternic tulburat. Românii și bulgarii s-au trezit în ipostaza vecinilor fraieri. Iar dacă e un lucru care să ne caracterizeze este că atunci când nu se poate să îi moara capra vecinului, trebuie să avem măcar o casă mai mare.

Impulsionați și pătrunși de o ambiție ieșită din comun (păi cum, pot moldovenii ăia și noi nu??), locuitori celor două țări au intrat într-o competiție care a generat un boom economic mai puternic chiar decât cel al Japoniei.

Lucrurile au scăpat foarte rapid de sub control. Cele trei țări au ajuns rapid peste celălalte. Te-ai fi așteptat poate ca odată depășiți germanii, americanii sau rușii, să se mai așeze apele, dar nu. Important era să fi mai bun decât bulgarii, decât moldovenii, decât românii.

În timp ce restul planetei cocheta încă cu forța de muncă robotizată și mașinile fără șofer, Moldova, România și Bulgaria intraseră singure într-o nouă era spațială. În doar o sută de ani au avansat atât de mult încât s-au desprins de pe planetă și au început să orbiteze în jurul Lunii. Iar atunci s-a întâmplat ceva tare curios.

Cu restul civilizației ieșite complet din ecuație, motoarele economice s-au domolit în sfârșit. Fără alte puncte de reper, cât de mult poți să te măsori în turnulețe și rachetuțe tot cu românii, tot cu bulgarii, tot cu moldovenii?

În doar câțiva ani, o stare de complezență a cuprins țările orbitale. Vechile obiceiuri ale lenei și ale țuicii, aparent uitate, nu dispăruseră însă și din codul genetic. Din ce în ce mai mulți oameni au revenit la traiul pe banii statului iar după ce ultimii ingineri s-au alăturat și rândurilor de asistați sociali băutori de țuică, motoarele Moldovei, României și Bulgariei s-au oprit.

În timp ce se prăbușeau vertiginos spre soare, a pornit o nouă competiție pentru a vedea cine ajunge primul. În paralel, două mari facțiuni se certau în fiecare țară asupra scopului, dacă erau mai buni cei care ajungeau primii la soare sau cei care se prăbușeau ultimii. Nimeni și știa exact cum era mai bine, dar fiecare își dorea să câștige.

Dezintegrarea ultimului atom românesco-bulgăresco-moldovenesc a fost celebrată într-un mod aproape supranatural de un behăit global și la unison al tuturor caprelor rămase pe planetă. Era un behăit vesel, sărbătoareau faptul că încă sunt în viață.