Amintiri de pe forumuri - I

Am avut multe site-uri când eram student, unele mai de pasiune și de nișă, altele mai de succes. Ce mi-a lipsit multă vreme au fost banii necesari pentru a plăti hosting-ul și domeniile.

În perioada aceea eram expert în site-uri de hosting gratis dar asta te poate duce până la un anumit punct. Pentru a obține cei în jur de 10 dolari necesari fie pentru plata anuală a unui domeniu, fie pentru cea lunară a serviciilor de hosting de la Hostgator am ajuns să fac muncă de indian pe net.

Nu, nu e o remarcă rasistă, cum poate părea. Pur și simplu în acele timpuri erau câteva activități făcute preponderent de indieni, pentru care renta financiar să își irosească astfel timpul full-time. Ce activități? Păi lăsarea de comentarii de internet, în principiu.

Nu vorbim de munca de troll care se face azi la greu, când ridici în slăvi interesele unuia sau altuia, majoritar în scopuri politice. Pe atunci se urmăreau alte scopuri. Prin comentarii multe și relevante un site putea să obțină un scor mai bun în rândul motoarele de căutare și să pară mai popular, ceea ce se traducea în mai mult trafic și mai mulți bani pentru proprietari.

Nișa pe care o găsisem pentru mine era cea a posturilor pe forumuri. Administratori aflați la început de drum plăteau oameni pentru conținut relativ de calitate iar cum eu eram oricum cronic pe forumuri puteam să strâng astfel dolarii necesari lună de lună.

Printr-o astfel de combinație am ajuns să fiu membru pe Webmasters-Forums, un forum acum defunct și care mai poate fi vizibil doar pe Internet Archive. Am intrat pentru bani și am rămas pentru comunitate.

Îmi amintesc și acum de fondator, ivenms, un american ce părea mai religios și conservator (pe rit vechi, nu MAGAioții din prezent), care avea diverse site-uri cu care încerca să producă ceva. Nick-ul lui venea de la Iven Matthew Simmons, și e singurul pe care l-am reținut de-a lungul anilor, celelalte persoane care vor fi menționate în continuare fiind regăsite în lista de utilizatori. Mi-a sărit în ochi prin cât de "curat" era pentru acele timpuri: numele de familie și inițialele de la prenume, de zici că era scos din conturile de corporație. Mult, mult, mult mai domol și plictisitor comparativ cu alte variante de alter ego-uri online.

Site-ul mai avea și o moderatoare, pe shadav, care are un nickname mult mai tipic, și care mi-a rămas în memorie prin două aspecte. Primul era că încerca și ea să facă bani cu site-urile și avea unul dedicat unei serii mai obscure de benzi desenate cu o veveriță, Foamy the squirrel. Al doilea: era "single mom". Acum aproape 20 de ani conceptul de mamă singură era aproape SF pentru un român, ceva ce vezi doar în filmele americane.

Cum tipa respectivă nu era foarte în vârstă (în jur de 30 de ani, comparativ cu cei 20 și ceva ai mei), ne-am împrietenit și prin discuțiile cu ea am mai prins niște perspective altfel imposibil de atins. Cealaltă persoană care mi-a prezentat niște perspective noi a fost un coleg de breaslă.

Lord_Daksh, pe care am înțeles că îl chema Daksh în realitate, era un tânăr indian care se ocupa tot cu postări pe forumuri și comentarii pe bloguri, doar că o făcea de pe un telefon. Obișnuiți cu smartphone-urile din prezent, poate că nu pare chiar atât de impresionant pentru un cititor. Dar pentru mine, care știu la cel nivel erau telefoanele pe atunci (2007), era mega impresionant. Eu lucram de pe un desktop iar el se chinuia de pe un telefon cu butoane.

Mi se părea amuzant nickname-ul lui, oarecum tipic pentru un indian obsedat de caste și avansări pe scara socială. Să îți pui "Lord" în față e, nu știu, ca și cum mi-aș fi spus eu "Boier Bogdan" sau poate "Bogdan-Vodă". Dar nu am râs niciodată cu adevărat de el pentru că era un băiat ambițios și știam ce sărăcie e în India, unde doar cei perseverenți, muncitori și capabili să dea din coate ajung undeva. Și cu toate acestea îmi aduc aminte de un moment în care l-am invidiat.

Într-o bună zi, Lord Daksh ne-a anunțat cu bucurie că urma să își ia un laptop. Un model ceva mai vechi, cumpărat de la o rudă de-a lui, și ceva pentru care se chinuia de multă vreme să strângă bani. Îl invidiam pentru că mi-aș fi dorit la rândul meu un laptop dar în același timp nu era o invidie reală, infuzată de răutate, pentru că realizam că aș fi putut alege să mă zbat și eu pentru asta. Trăiam însă în altă societate, aveam alte presiuni, alte hobby-uri și mult mai puțină foame (nu mă refer la foamea fizică).

Nu știu unde au ajuns aceste persoane dar sper că sunt bine. Pentru mine a fost o experiență marcantă să îi cunosc nu doar pentru că au fost simpatici ci mai ales pentru că au fost interacțiuni cu oameni din alte culturi, ceva ce simt că în prezent e mai ușor ca niciodată și totuși mai rar ca niciodată.

Și ca să vedeți cum se schimbă vremurile. Mă gândeam la un laptop ca un holy grail acum 20 de ani și în momentul de față am cinci în casă. Ce nu mai am sunt prieteni din alte țări cu care să port discuții.