All work and no play...
Ce e prea mult strică dar nici când nu e prea puțin nu e bine.
Nu am ajuns niciodată în punctul în care să pot pierde zile întregi în fața monitorului jucându-mă (deși în tinerețe pierdeam adesea zilele jucând Remi afară, cu prietenii) dar sunt în punctul în care o sesiune de gaming e metoda mea de a mă relaxa (chit de când am început cu jocuri soulslike adesea mă trezesc frustrat).
Viața de adult și responsabilitățile te prind din urmă, din nefericire, și nu îmi mai permit să mă joc la fel de mult ca odinioară. Acum vreo 2 ani, când am prins un weekend prelungit de sărbători, un joc bun și vreme rece afară, am constatat cu tristețe că am atins un maxim de 6 ore de gaming și doar într-una din zile. Pot să muncesc 8-10 ore dar nu mai pot dedicat același timp relaxării prin gaming, ceea ce e destul de dureros.
Am norocul de a avea o prietenă care înțelege gaming-ul, ba chiar îmi face adesea jocuri cadou (cum ar fi Spiderman 2), și nu stă pe capul meu când mă vede că mă joc (presupunând, desigur, că nici eu nu sunt lepră și las treburi presante sau urgente deoparte). Cu toate astea, nu se poate mai mult...
Uneori organismul cere gaming. Mai precis, o activitate care să îmi stimuleze activ imaginația și creierul (fără urmărirea pasivă a unui film sau fără lectură, care e similară), care să mai schimbe un pic tempo-ul de la programare. Și am constat că funcționează. Am avut zile grele unde am pornit consola la final pentru 30-60 de minute și la final eram energizat ca și cum nu aș fi fost obosit și încărcat de stres cu minute în urmă.
O fi bine, n-o fi bine... Cât timp continui să mai fac mișcare și să alerg eu zic că e bine. Sau, cel puțin mai bine decât alternative precum alcoolul, tutunul sau alte vicii mai nenorocite. Oare câte pachete de țigări înseamnă un PS5?
