Alergarea de rutină

În mod normal ies la alergat în zilele de marți și joi, pentru alergări de 5-7 kilometri, și încă o dată sâmbătă sau duminică pentru long run-ul de minim 10 kilometri.

Dacă urmez un plan de antrenament, dacă vremea e îmbietoare sau dacă pur și simplu simt nevoia, uneori alerg mai mult de atât dar aceea e rutina care deja mi s-a întipărit în oase după aproape 4 ani de alergare constantă.

În mod normal, ritmul meu de alergare e undeva între 6:00 - 6:30 minute per kilometru. E un ritm normal spre lejer, care nu mă obosește, și pe care îl mențion în marea majoritate a alergărilor.

Adesea scad pe la 5:40 - 5:50 minute pe kilometru fără cine știe ce efort, fiind ritmul de long run-uri unde încerc iar pentru o competiție de 5k am reușit să scad la un ritm de sub 5 minute pe kilometru. Dar cele 6 minute per kilometru sunt ritmul de rutină care deja mi s-a întipărit în oase după aproape 4 ani de alergare constantă.

Buuuun.

Săptămâna trecută, după ce insolația m-a bușit grav și m-a pus la pat, am amânat alergarea de marți pe ziua de miercuri. Nu doar de voie cât și de nevoie, în condițiile în care duminică am fost mort, luni am zăcut în pat iar marți de-abia am început să îmi revin cât de cât.

În ziua de miercuri am ieșit de dimineață, ca de obicei, să îmi fac alergarea. Dar ceva era foarte în neregulă.

Picioarele parcă îmi erau de plumb, de abia la târam după mine, iar alergatul în sine, un lucru devenit natural, se simțea foarte ciudat. Artificial, ca și cum atunci aș fi ieșit să alerg pentru prima oară iar corpul meu nu știam cum să procedeze.

Nu înțelegeam deloc ce se întâmplă. Da, eram ramolit, încă în recuperare, dar senzația era mult prea diferită. Apoi m-am uitat la ritm: era peste 7 minute pe kilometru. 7:30 chiar.

Am încercat să grăbesc pasul, fără succes, și am continuat târâș-grăpiș să îmi termin cei 5 kilometri.

Când alerg mai repede cu 1 minut pe kilometru senzația nu e ciudată, e doar mai extenuant. Dar să alerg mai încet cu 1 minut pe kilometru a fost o experiență de-a dreptul bizară.

A fost și educativă. Mi-a reamintit că sunt norocos să fiu încă într-o formă bună și că ar trebui să fiu recunoscător pentru asta dar și să am grijă de mine, să mă pot menține cât mai mult timp. Dar mi-a arătat și cât de incredibil e corpul uman și ce impact major poate avea rutina.