Alergarea de Crăciun

Deja a devenit o tradiție pentru mine ca în diminețile sărbătorilor mari să ies la alergat. Mai toată lumea stă acasă iar străzile, trotuarele și parcurile sunt aproape pustii, ideale pentru a alerga în liniște, fără a te mai feri de oameni sau de a fi nevoit să aștepți la semafor.

Spre deosebire de o altă alergare recentă, de data asta așteptam cu entuziasm să vină dimineața. Se anunța un Crăciun cu ceva zăpadă și m-aș fi putut bucura de prima alergare "albă" pe anul acesta. Privind pe geam înainte ca ochii să apuce să mi se deschidă bine, nu am fost dezamăgit. Nu era tocmai un strat gros de zăpadă, ca în povești, dar se schimbase în sfârșit peisajul dintr-unul de toamnă într-unul de iarnă.

De ziua mea, la începutul lui septembrie, am primit cadou o pereche de adidași de alergare de vreme rea (talpă de trail și impermeabili) dar pe care nu am avut încă ocazia să îi folosesc. Și ce moment mai bun să o fac decât în dimineața de Crăciun, pe zăpadă?

Înfofolit bine, cu o bluză de compresie pe sub geaca de alergare de iarnă, un guler la gât și fes pe cap, am ieșit să înfrunt vântul, semi-ninsoarea și pustietatea. Întâmplarea face însă ca după nici un kilometru să aud urme de pași pe zăpadă. "Să fie ai mei?" m-am întrebat, cu căștile pe urechi. Am oprit sunetele și ce să vezi, mai era un domn care alerga chiar în spatele meu.

Am înaintat împreună preț de aproape încă un kilometru iar la prima trecere de pietoni mi-am făcut curaj să îl abordez. "Spre Tineretului sau spre Car0l?". Spre Carol, s-a dovedit, dar nu chiar până în parc. Am alergat totuși împreună, schimbând banalități până la Eroii Revoluției, apoi ne-am salutat și ne-am văzut fiecare de traseul lui.

Prin Carol mai nimeni, prin Tineretului mai nimeni (dar cu mai multe rațe și porumbei zgribuliți). Mi-am terminat alergarea pe ritmuri de Trans Siberian Orchestra, ca să intru în spiritul Crăciunului.

Cu locul pentru sarmale și suc făcut, m-am îndreptat spre casă. A mai trecut o sărbătoare.