Alergare la -11 grade
Îmi aduc aminte cum anii trecuți luam gerul foarte în serios. Fiecare alergare pe frigul pișcător era însoțită de propriul ei ritual. Șosetele lungi de compresie, trase cu greu până la genunchi, pentru un strop de căldură la picioare. Bluza călduroasă, însoțită de geaca de iarnă. Un bulf la gât pentru căldură, aranjat bine. Un fes pe cap. Mănușile încorporate în mânecile gecii trase frumos peste degete. Uneori chiar și gluga pe cap. Apoi ieșeam afară și înfruntam frigul.
La un moment dat a devenit rutină. Frig, ger? Cine se mai sperie de asta când ești echipat corespunzător? Te încălzești imediat.
În dimineața asta au fost cică -11 grade (cel puțin așa îmi arăta telefonul). De ieri tot urlau site-urile de știre că vine gerul, vine gerul! Doar că anul acesta nu mi-a mai păsat.
Am luat pe mine echipamentul de iarnă și am ieșit să îmi fac alergarea de rutină. 5 kilometri, ritm lejer, și aia a fost. Da, mi-au înghețat degetele pe telefon din clipa în care am ieșit din bloc și am simțit cum aerul rece îmi usucă fața. Dar... nimic nou.
La un moment dat, când alergi săptămână de săptămână, te obișnuiești cu toate. Tot un pas după pas în ritm alert faci, cu grijă să nu aluneci pe gheață. La fel cum vârsta e doar un număr și gradele devin doar cifre pe ecranul telefonului.
