Alchimistul

Societatea s-a adaptat destul de ușor la apariția supereroilor. Au existat desigur numeroase investigații, speculații și conspirații legate de fenomenul care a condus la apariția lor, dar supereroii în sine s-au potrivit ca o mănușă. După decenii în care au fost adulați în benzi desenate, filme și seriale de televiziune chiar și cel mai înapoiat om știa la ce să se aștepte și cum să trateze situația.

Și în realitate, la fel ca în ficțiune, nu toți oamenii sunt la fel de nobili așa că au început rapid să apară și super-răufăcători iar ceea ce era odată "lumea reală" s-a transformat într-una scoasă din benzile desenate în care o mână de oameni nobili încercau să facă față unei armate de egoiști, acum cu puteri extraordinare, puși pe profit sau mânați de simpla dorință de a face rău.

Cel mai puternic și popular dintre supereroi, considerat principala stavilă împotriva răului, era Semizeul. Super-forța, abilitatea de a zbura și o aparentă indestructibilitate, combinate cu o față chipeșă, l-au propulsat rapid în vârful tuturor topurilor de popularitate, urmat îndeaproape de alți eroi precum puternica Amazoană sau super-rapidul Fulger. Dar dacă i-ai fi întrebat pe ei, pe super-eroi, topul ar fi arătat complet diferit.

Cel pe care îl respectau cel mai mult și îl considerau cel mai de temut dintre ei, chiar și decât Semizeul, era un personaj mult mai puțin popular, care ar fi fost aproape necunoscut dacă nu ar fi făcut parte din echipa de top condusă de Semizeu. Un ins banal, a cărui mască nu acoperea un chip de fotomodel și al cărui corp nu era atletic ci avea chiar un început de burtă, avea această onoare. Numele lui? Alchimistul.

Puterea Alchimistului era una extrem de versatilă dar în același timp neimpresionantă vizual. Putea crea și controla orice tip de substanță gazoasă, inclusiv unele nemaiîntâlnite și studiate până atunci. Da, Semizeul sau Amazoana puteau să spargă un perete de parcă ar fi fost din carton iar Fulgerul putea să pocnească un terorist înainte ca acesta să fie capabil să apese pe trăgaci. Dar Alchimistul putea umple o clădire întreagă cu o formă cloroform în doar câteva secunde, adormind instant pe cei care ar fi crezut că să iei ostatici e o strategie bună într-un oraș păzit de el.

Se putea propulsa în aer cu ajutorul gazului, se putea proteja de atacuri încercuindu-se cu gaze greu de pătruns și se putea face chiar invizibil folosind gaze care reflectau și redirecționau lumina. Puterea lui era extrem, dar extrem de versatilă iar ceea ce o făcea atât de periculoasă era că omul din spatele măștii de supererou chiar fusese înainte un veritabil chimist și om de știință de top, mai mult decât capabil de a profita de potențialul unei astfel de abilități. Cu toate acestea, avea totuși o slăbiciune.

Unul dintre geniile malefice ale cărui planuri erau date mereu peste cap (și al cărui nume de răufăcător era, neironic, Geniul Malefic) i-a descoperit sursa puterilor, la propriu. Folosind o analiză termală avansată în timp ce eroul nostru era în acțiune, a constatat că gazul eliberat de acesta nu apărea ca prin magie ci era eliberat... natural, prin orificiul prevăzut deja de corpul uman. Se găsise, în sfârșit, slăbiciunea din lanț.

Peste noapte au început să apară pe Internet tot soiul de glumițe, mai mult sau mai puțin ofensive pe seama Alchimistului. Caricaturi ale lui în costum de Batman dar cu numele "Fartman", clipuri editate cu el în acțiune și sunete de flatulență pe fundal, mărturii dubioase de la oameni salvați care se plângeau de mirosuri neplăcute la final și alte mizerii din categoria asta. Inițial au fost ignorate dar totul are o limită și după câteva luni de atacuri Alchimistul a decis să se retragă definitiv din viața publică.

Nu fusese niciodată genul de om care să simtă nevoia de a fi în lumina reflectoarelor, cariera de supererou fiind pentru el mai mult o obligație față de societate prin prisma abilităților sale ce puteau salva vieți. Avea și o mică avere pusă deoparte, fiind în secret fondatorul unei companii de parfumuri de succes, și combinat cu abilitățile sale de a-și masca prezența cu ajutorul unui câmp special de gaze, și-a permis să se facă nevăzut și la propriu, și la figurat. În fond, nimănui nu îi place să fie umilit, cu atât mai puțin o persoană care își sacrificase timpul pentru a-i ajuta pe ceilalți.

Fără versatilitatea Alchimistului, lucrurile au început să degenereze treptat. Intervențiile erau mult mai destructive și probleme ce înainte puteau fi rezolvate cu ajutorul gazelor trebuiau rezolvate acum cu forță brută. Dar lumea s-a adaptat la noua situație și în scurt timp acesta a devenit noul normal. Alchimistul ar fi devenit doar o notă măruntă în istorie dacă nu ar fi urmat meteoritul.

Care meteorit? Meteoritul meteoriților, desigur, un bolovan atât de masiv încât îl făcea pe cel care a cauzat dispariția dinozaurilor să pară o banală pietricică. L-ar fi putut sparge poate, fragmenta cumva, printr-un atac concentrat al supereroilor și super-răufăcătorilor, dar până și fragmentele astfel rezultate ar fi dus practic la anihilarea planetei. Ar fi fost, desigur, trivial pentru Alchimist să modifice componența atmosferei în punctul de intrare astfel încât fragmentele respective să fie arse până să atingă solul, doar că Alchimistul dispăruse și nimeni nu știa cum să dea de el. După valuri peste valuri de hărțuire online, deconectarea de la Internet și orice formă de știri fusese primul lucru pe care acesta îl făcuse înainte să dispară.

Au fost necesare eforturi masive din partea tuturor agențiilor de securitate dar și a unor genii malefice precum însuși Geniul Malefic, cel care provocase acest fiasco, pentru a reuși într-un final să îl descopere pe Alchimist. Acesta se retrăsese undeva, pe o insulă tropicală izolată, unde trăia liniștit și complet detașat de lume.

Nu le-a fost greu să îl convingă să ajute (în fond, nu ar fi scăpat nici el de efectele meteoritului) și cu implicarea lui tragedia a fost ocolită. Alchimistul erau din nou un erou și toți cei care îl hărțuiseră în trecut erau acum puși la zidul rușinii și atacați la rândul lor.

S-a organizat apoi o festivitate imensă de premiere și celebrare a tuturor eroilor implicați în efortul de stăvilire a meteoritului, cu Alchimistul pentru prima dată în centrul atenției. Nu mai erau doar răufăcătorii geniali și prietenii săi cei care știau cât de puternic, întreaga planetă părea că îi oferă respectul cuvenit. Dacă a putut genera un câmp gazos care putea opri un meteorit gigantic, nu ar fi putut oare să gazeze orașe, țări sau chiar întreg globul? Tocmai pe acest individ și-au permis să îl ironizeze? Apoi s-a întâmplat neprevăzutul.

În timp ce Alchimistul urca pe scenă pentru a-și primi medalia, cineva din zonă provocă un foarte zgomotos și inconfundabil... pârț! Nu s-a aflat dacă a fost de la emoții, un veritabil accident, sau vreun complot malefic. Tot ce se știe e că după o secundă de liniștite care a părut să dureze o eternitate, toți cei prezenți au izbucnit într-un râs incontrolabil.

Incapabil să suporte o astfel de jignire, Alchimistul a dispărut iar, de data asta pentru totdeauna, dar nu înainte de a înconjura planeta într-un nor imens și indisipabil cu un miros pugnant de flatulență.