Alambicatul drum al postărilor către blog
În fiecare zi, blogul mă scoate la lecție. "Ce ai pregătit pentru azi?", pare că mă întreabă. Ce am pregătit pentru azi...? Asta e întrebarea.
Uneori pot trișa, scoțând de la naftalină postări gata scrise, gata editate, gata verificate, unde e suficient să apăs pe butonul de Publish. Un simplu click și lanțul de postări rămâne neîntrerupt. Pe de o parte, nu e chiar "trișare", pentru că acel material tot de mine a fost scris, nu vine din neant (sau, mai rău, generat cu AI). Pe de alta, e un pic de trișat dacă privești postările ca pe un exercițiu zilnic de scris (sau de comunicat).
Nu că ar conta pentru blog. Blogul nu știe, el doar crește zi de zi, înghite câte o nouă postare, fără să țină vreodată "post". În schimb, știu eu. Iar uneori îmi pasă de diferență, alteori nu. Ca acum.
Aș fi putut să scot din joben unul dintre textele puse deoparte. Exact ca un magician, făceam șmecherii cu mâinile pe la spate, fără să vedeți voi, și puf! apărea articolul pe blog. Aș fi putut. Dar în timp ce degetul ezita să apese butonul de mouse, care să transmită acel gest banal către butonul de "Publish", care să transmită mai departe draft-ul către blog (mai sunteți cu mine? E un șir lung de idei), în tot acest timp creierul se zbătea și se agita în fundal. Poate-poate iese de undeva o idee.
Uneori nu iese. Aia e, de asta avem rezervele. Alteori, ca acum, răsare de undeva o prostie, ca asta. Mare articol nu e. Nu spune nimic, nu ajută pe nimeni cu nimic, nici măcar amuzant nu este. Ce este, în schimb, e o combinație nouă de litere, cuvinte, propoziții și fraze care până în acel moment nu a mai existat nicăieri. Apăs pe "Publish" și gata, de acum există!
