Ticăloși?

Nu știu mare lucru despre Liviu Avram. Sincer să fiu, până anul acesta era doar un nume care suna vag cunoscut, a jurnalist, și cam atât. Nu am nici cea mai mică idee despre ce fel de om este dar știu sigur că a avut una dintre cele mai admirabile inițiative jurnalistice din România.

Printr-un tertip foarte ingenios, simulând o tenativă de a candida ca primar pentru București, jurnalistul a depus la Curtea Constituțională a României două cereri de neconstituționalitate legate de aberația alegerilor într-un singur tur.

Pentru cei care nu știu, acum ceva vreme ticăloșii din parlament, atât PNL-iști cât și PSD-iști, au votat pentru alegerile într-un singur tur pentru primărie, o monstruozitate de lege ce favorizează status-quo-ul curent, profund corupt, și de o stupizenie uimitoare chiar și pentru România.

Sistemul cu două tururi, deși nici el perfect, asigura totuși un oarecare echilibru, permițând o recalibrare a preferințelor cetățenilor. De exemplu, în lipsa sa l-am fi avut ca președinte pe inculpatul Ponta iar românii nu ar fi avut posibilitatea de a se mobiliza împotriva ciumei PSD-iste.

Revenind la CCR, deși au respins prima sesizare a jurnalistului, au fost obligați să o analizeze pe cea de-a doua. Speranța multora că se va reveni însă la două tururi a fost spulberată de către judecători când au respins și a doua sesizare, obligând alegătorii să înghită acest sistem ticălos cu un singur tur.

Într-un articol plin de năduf, Liviu Avram titrează că Judecătorii Curţii Constituţionale au fost, totuşi, nişte ticăloşi, continuând apoi să își explice punctul de vedere într-un mod foarte clar. Atât le-a trebuit CCR-iștilor, care s-au simțit lezați nevoie-mare: CCR îl va da în judecată pe jurnalistul Liviu Avram pentru a-i cere o "reparaţie morală" după ce acesta a afirmat într-un editorial că "judecătorii CCR au fost (...) nişte ticăloşi".

Să fim bine înțeleși, singurul epitet legat de judecători este cel din titlu. Nu vorbim de un articol plin de venin, în vena celor dintr-un trust de presă al unui fost securist, trust care nu va fi numit. Și totuși...

Curtea Constituţională îl va da în judecată pe Liviu Avram pentru că a jignit instituţia. (Vom face acest demers-n.r.) foarte repede. Noi nu o să facem o plângere penală împotriva sa, nu dorim să intre la închisoare. O să îi cerem o reparaţie morală pentru instituţie. Totuşi suntem acolo oameni cu multă experienţă de viaţă, cu multă şcoală, cu mulţi ani de muncă. Nu cred că este cazul să ne facă ticăloşi

a declarat pentru Mediafax președintele CCR, Augustin Zegrean (mai exact tipul acela cu privire inteligentă).

Un ticălos ca mine nu își permite să își dea cu părerea legat de judecătorii CCR. Nu de alta, dar nu mă tentează să vizitez sălile de judecată. Dar mă întreb și eu, ca tot omul cu drept de vot... când niște alegeri în care 75% din alegători preferă alt candidat dar în care câștigă cel votat de restul de 25%, pe motiv că are cele mai multe voturi, sunt niște alegeri ticăloase, orchestrate de niște partide ticăloase, atunci cei care le valideză ce fel de oameni sunt?