The Pleasure of Finding Things Out - de Richard Feynman

The Pleasure of Finding Things Out, sau Plăcerea de a descoperi lucruri în traducere liberă, este o altă colecție de lucrări scurte despre Richard Feynman, conținând de la interviuri și mici discursuri, articole sau relatări din tinerețe.

Asemeni What do you care what other people think?, e o sursă excelentă de informații pentru cei ce doresc să afle mai multe despre Feynman dar și despre fizică, precum și o carte interesantă, amuzantă și pur și simplu fermecătoare.

coperta "The Pleasure of Finding Things Out"
(sursa imaginii: Goodreads)

Cea mai bună parte din carte mi s-a părut cea în care Fenyman își povestește aventurile avute la Los Alamos, în timpul cercetărilor pentru dezvoltarea bombei nucleare. Pe lângă ușoare panseuri filozofice legate de implicația muncii sale, se prezintă iar amuzantul conflict dintre mintea liberă a lui Feynman și constrângerile birocrației.

Am râs cu poftă citind numeroase pasaje, de la poveștile despre cum a spart seifurile de la sediu, pâna la, preferata mea, norocul de care a dat dovadă în inspecția unei viitoare uzine, când lipsa sa de cunoștințe, combinată cu o baftă teribilă, l-au făcut să pară un expert genial.

La pol opus se află prezentarea sa despre nanotehnologie, din Japonia, unde am descoperit cu surprindere că Richard Feynman a enunțat și a teoretizat principii moderne într-o perioadă în care nu erau nici măcar de domeniul SF-ului. Computerele ocupau încă clădiri întregi dar mintea acestui fizician vizionar era deja la circuitele miniaturizate din prezent precum și la futuristul (pe atunci) concept al nanotehnologiei.

Nu aș vrea să repet ideile din precedentul review, mai ales că unele mici povestiri chiar sunt comune între cele două cărți, dar nu am cum să nu recomand încă o dată cărțile despre viața sa.