The Name of the Wind - de Patrick Rothfuss

The name of the wind e aclamata primă carte din trilogia The Kingkiller Chronicle a lui Patrick Rothfuss. Captivantă și bine-scrisă, are acel ceva care te ține lipit de pagini, chiar dacă nu e tocmai o lucrare originală.

Cândva legendar, Kvothe e acum un simplu hangiu, într-un sat izolat, fără ca nimeni să știe cine e în realitate. Sosirea unui cronicar faimos îl convinge să își dezvăluie povestea vieții sale misterioase, cu scopul de a separa faptele de mit.

coperta "The Name Of The Wind". Sursa imaginii: Goodreads

Copilul unei trupe de artiști călători, Kvothe e un personaj destul de tipic. Genial și capabil să învețe foarte rapid ceea ce altora le ia o viață, devine interesat de a urma cursurile Universității, singurul loc în care putea să descopere tainele științelor arcane. Viața i se complică în mod neașteptat și se vede forțat să supraviețuiască pe cont propriu, mânat în același timp de visuri de răzbunare. Reușește să fie acceptat în rândurile studenților dar cum lucrurile nu sunt niciodată simple pentru cei săraci și lipsiți de prieteni, ni se dezvăluie treptat toate încercările prin care a trecut cel ce urmează să devină un subiect de legendă.

Deși povestea în sine este mai mult decât captivantă, are prostul obicei de a te tachina cu mici apropo-uri la povești și întâmplări mult mai epice, iar tu sfărșeși întorcând înfometat paginile în așteptarea lor, fără ca ele să vină cu adevărat. Titlul seriei este, în traducere liberă, Cronica ucigașului de rege, te-ai aștepta deci la intrigi de curte, asasinate și regicid. Poate în următoarele volume...

Ca ton și atmosferă, aș putea să compar cartea cu seria Assassin's Apprentice / trilogia Farseer a lui Robin Hobb dar s-ar putea găsi destul de ușor și alte referințe similare. De exemplu, partea cu numele real al lucrurilor este destul de similară cu cea din Eragon.

Deși e prea devreme să trag o concluzie, The Name Of The Wind e destul de generică din punct de vedere al subiectului. Dar implementarea e cu adevărat reușită. Potențial există astfel, chiar și dacă până la urmă nu apare nimic nou și doar se reciclează idei din alte serii.

Voi citi și următorul volum, în așteptarea publicării celui de-al treilea, și o să țin pumnii strânși. Dacă nu vor avea loc faptele epice asupra cărora se bate apropo-uri, măcar să fie la o lectura la fel de plăcută precum prima carte.