Slabatura

Usa de la intrare e defecta si nu se inchide mereu perfect asa ca uneori pisicile au prilejul sa evadeze. Cele mai multe sunt multumite: in casa au mancare, au apa, niste fraieri care le mangaie din cand in cand si nici un caine care sa le alerge. Dar pe vreo cateva le mai roade curiozitatea si pleaca in explorare.

Ne-am trezit la un moment dat cu usa deschisa, am cautat si numarat frenetic pisicile si, stupoare: nu numai ca erau toate, dar aparuse chiar si una in plus! Din exces de zel si pacalit de coloritul blanii similar cu cel pe care il are pacostea, tatal prietenei mele a adus-o o pisica de afara in casa.

Am hranit-o, am tinut-o peste noapte si a doua zi am lasat-o in libertate.

Ne-am reintalnit cu ea recent, in weekend, cand a primit o portie din mancarea destinata cainilor. Si ne-am intalnit si ieri seara cand, intr-o situatie similara, tatal lui Alex a readus-o in casa.

Ajunsese o slabatura vai de capul ei... mangaind-o pe spate ii simteai sira spiraii, mangaind-o pe burta ii simteai coastele. Piele si blana.

Am luat-o in camera sa o hranim si dupa ce si-a umplut de doua ori stomacul, apoi a venit sa doarma langa mine. Intai tematoare, dupa care cu ceva mai mult curaj, mi s-a culcat cu capul pe brat si a inceput sa toarca. M-am trezit cu ea langa mine, spre deosebire de pacoste, care asemenea speriatului are prostul obicei de a se baga in sufletul omului, a reusit sa ne tina companie fara sa ma streseze.

A ramas ca o da Alex afara, nu inainte de a-mi atrage atentia ieri noapte sa nu ma atasez de ea si sa ii spun sa o pastram, cum am facut cu Pishcot...

Ghici cine ma astepta in camera cand am sosit acasa?

Exact, o slabatura.