Eragon, de Cristopher Paolini
Eragon este prima carte din seria "Inheritance", scrisa de Christopher Paolini. Cand acesta a inceput sa scrie avea doar 15 ani iar varsta frageda a acestuia si-a lasat o amprenta clara asupra calitatii povestii. Ramane insa o lectura placuta.
(sursa imaginii: Goodreads)
Fiind una dintre seriile fantasy populare, m-am gandit ca ar fi o idee buna sa o citesc si eu, intr-un final pentru a vedea ce am pierdut in tot acest timp. Desi nu am fost teribil de impresionat, Eragon nici nu m-a dezamagit.
Privind-o din anul 2015... e asa si asa. Intr-o lume dominata de serii realiste precum faimoasa A Song Of Ice And Fire a lui George R.R. Martin sau geniala The First Law a lui Joe Abercrombie, Eragon nu iese foarte mult in evidenta. Are insa farmec si contine toate elementele necesare pentru a te tine cu ochii lipiti de carte.
Avem un tanar aparent banal, dar care de dovedeste a avea origini aparte si un destin eroic, dragoni, magie, un dictator malefic, elfi, pitici si alte rase exotice. Varsta frageda a autorului adauga si o pasiune aparte in lista de ingrediente si rezulta un prim roman foarte reusit, cu un univers plin de farmec, chiar daca nu foarte original.
M-a prins, trebuie sa recunosc. Alex a citit-o si ea, cu mult inaintea mea, si tin minte ca ne intorceam amandoi cu tramvaiul seara iar eu, cu Kindle-ul in mana, ii spuneam: "e interesanta Eragon, imi place!"
(sursa imaginii: Goodreads)
Eldest, cea de-a doua carte din serie, este chiar mai captivanta decat prima. Povestea lui Eragon, eroul principal, continua pe acelasi ton si devine mai bine conturat ca personaj, insa faima ii este furata de Roran, fratele vitreg, ale carui intamplari sunt mult mai interesante.
Spre deosebire de fratele sau, Roran nu este inarmat decat cu multa vointa, ambitie si un curaj iesit din comun, iar asta il face un personaj mai admirabil decat perfectul Eragon.
Lucrurile se schimba insa in Brisingr, cea de-a treia carte...
(sursa imaginii: Goodreads)
Paolini planuia initial o trilogie dar nu a reusit sa inghesuiasca restul povesti intr-un singur volum, asa ca a impartit-o in doua tomuri. Nu stiu daca acesta este motivul, dar cert e ca Brisingr este o carte mult mai lenta si mai plictisitoare decat restul.
Pur si simplu nu simti ca se intampla mare lucru. Cu exceptia luptei cu Galbatorix, antagonistul principal, restul firelor narative au avut deja parte de o finalizare iar tu, ca cititor, esti lasat asteptand un deznodamant care intarzie sa apara...
Lectura greoaie si fortata a celui de-al treilea volum m-a lasat cu asteptari destul de mici pentru Inheritance, ultima carte din serie.
(sursa imaginii: Goodreads)
Daca partea de inceput a fost destul de dezamagitoare, cartea reuseste sa prinda cu succes viteza si sa incheie intr-un mod satisfacator actiunea.
Avem parte chiar de un final destul de non-standard, nici prea-prea, nici foarte-foarte, si suficient de moderat incat sa nu te lase cu impresia dulceaga de happy end clasic.
Inteleg de ce seria are fani inraiti si desi nu regret lectura, exista alte alternative mult mai bune. Pe de alta parte, pentru cineva care cauta un fantasy mai lejer si mai distractiv, Eragon clar merita citita, macar pentru faptul ca este o serie populara.
