Atotputernicul

Pentru prima dată oamenii de știință erau tăcuți și nimeni nu se încumeta să încerce măcar să prezică ce va urma. Nici măcar scriitori de S.F. sau autorii de benzi desenate nu se aventurau să facă vreo supoziție. Pentru că după ce oamenii au început să capete puteri în urma unei misterioase ploi de meteoriți, era clar că nimic nu ar mai fi putut fi ca înainte.

Sigur, nu toți oamenii au primit puteri și nici toți cei norocoși nu aveau puteri interesante. Să poți prezice prognoza meteo nu e tocmai material pentru viitorul Superman... Dar exista o persoana care compensa singură pentru fiecare individ cu abilități plictisitoare.

Supranumit "Atotputernicul", nu avea o putere anume, avea toate puterile. Indestructibil și invincibil, capabil să fie în mai multe locuri în același timp și să citească gânduri, își merita cu prisosință porecla. Era cu adevărat atotputernic.

Inițial lucrurile păreau să decurgă ideal. Crimele și infracțiunile au scăzut într-un ritm din ce în ce mai alert iar atunci când Atotputernicul a învățat să își controleze perfect abilitățile au ajuns la 0. Zero. Era în sfârșit pace.

Te-ai fi așteptat ca acest lucru să semnaleze începutul unei epoci de aur pentru omenire. Realitatea era însă că oricât de puternic ar fi fost Atotputernicul, avea un adversar pe măsură: natura umană.

Era normal ca toți potențialii răufăcători să fie morocănoși, a căror imposibilitate de a comite infracțiuni era cu atât mai dureroasă cu cât mai interesante erau puterile pe care le căpătaseră. Ce rost aveau dacă nu le puteau folosi pentru a se îmbogăți sau pentru a-i face pe ceilalți să sufere? Însă nici eroii nu erau fericiți.

Cum Atotputernicul putea opri orice crimă înainte de a fi comisă, lor nu le mai rămânea nimic de făcut. Polițiștii s-au văzut reduși cel mult la cel mult agenți de circulație. Pușcăriile erau degeaba, judecătorii și avocații au început să sărăcească iar știrile erau din ce în ce mai plicticoase. Armatele și toată industria militară nu mai aveau nici un sens în acestă lume nouă, iar politicienii s-au trezit brusc în situația în care nu își mai permiteau să fie corupți. Milioane de oameni au rămas fără ocupație aproape peste noapte.

Nici măcar fețele bisericești nu erau de partea lui, cu toata alura sa mesianică. Unde mai e liberul arbitru, argumentau ei, dacă o figură demonică oprea oamenii din a-și da frâu liber dorințelor perverse? Urmau să ajungă toți în Rai iar în aceste condiții Raiul nu mai avea nici un farmec...

În pofida intențiilor sale bune, Atotputernicul a ajuns rapid ținta unor atacuri mediatice din ce în ce mai violente. Dintr-un zeu benevolent decăzuse și ajunsese să fie mai urât și mai hulit decât tirani precum Hitler, Pol Pot sau Stalin.

Și a plecat. Nu era degeaba Atotputernic. A găsit o civilizație capabilă să îl accepte și să îl aprecieze undeva printre stele.

În timp ce Atotputernicul clădea o veritabilă utopie alături de extratereștrii din Tau Ceti, pe Pământ un polițist gras alerga un hoț de buzunare. Încercă fără succes să îl prindă dar fu nevoit să se oprească după doar 100 de metri. Gâfâia, pierduse infractorul, dar cumva era fericit. Avea un scop în viață.